Despre istorii de familie

Nu există coincidențe, dar uneori, de câte ori te gândești intens la ceva suficient timp, începi să observi lucruri care îți confirmă ideile sau le completează sau sunt similare sau sau… Și pare că s-au aranjat planetele și că ești pe drumul cel bun, sau cel puțin universul te încurajează să te duci în direcția respectivă.

De fapt, suntem educați să vedem pattern-uri și dacă îți setezi mintea pe ceva o să vezi mai mult din acel lucru. De aceea este valid până la un punct că dacă te focusezi pe lucruri pozitive o să îți fie mai bine, dar asta este altă poveste.

Cam așa sunt eu cu flamenco acum. M-am gândit atât de intens la asta vreo 8 luni, astfel că atunci când am văzut într-o reclamă concert flamenco la Timișoara, am luat bilet. Și iată-mă pe malul Begăi scriind asta. Țac pac. Simplu.

Cam pe la finalul documentării despre flamenco, prin mai, am început să mă gândesc intens la istoria familiei mele. Am început să îi chestionez pe părinți, mai mult pe mama. Urmează și alte rude. Vreau să aflu cât mai mult, dar din păcate nu par să fie multe de zis, și cu atât mai puțin lucruri bune. Asta explică oarecum și distanțarea mai mult sau mai puțin voită care s-a produs în familie și al cărei pattern îl urmăm și eu și frati-miu, și poate nu e ok. Poate e. Dar vreau să știu de ce dacă am șansa aflu asta.

Am început să îmi întreb și prietenii dacă știu ceva de străbunicii lor. Unii nici de bunci nu știu prea multe, inclusiv eu, deși i-am prins în viața destul de mult timp.

Astfel că m-am bucurat enorm să găsesc la Timișoara două expoziții care vorbesc de istoria familiei artistelor, fiecare în felul ei.

Prima expoziție la care am fost, la Kunsthalle Bega, este a artistei Ioana  Sisea. După moartea bunicilor ei, a luat toate lucrurile din casă și le-a tăiat, decupat, topit și turnat în forme preponderent sferice pe care le-a atârnat pe șiraguri și a făcut o instalație cu mai multe încăperi a căror pereți sunt formați de aceste șiraguri. După ce m-am plimbat prin toate camerele, am stat o vreme într-una din ele, așezată cu picioarele încrucișate turcește, unde simțeam eu că ar fi centrul instalației, și am privit de jur împrejur încercând să înregistrez cât mai mult din ce vedeam.

La un moment dat, a intrat o altă vizitatoare și mă gândeam că ar fi interesant de văzut cum interacționează cu instalația. A făcut ce am făcut și eu inițial, a citit statementul de pe foaie, în picioare, nu ca mine așezată pe jos, apoi a început să se plimbe prin spațiu.

Am început să mă întreb cum s-ar putea interacționa cu instalația altfel. M-am gândit la simțul tactil și am început să ating șiragurile să simt materialitatea. Am închis ochii în timp ce făceam asta, și când am mutat mâna de pe ceva care era bumbac sau ceva similar, pe un șirag cu lână moale, am simțit cum mă trece un val de căldură pe dinăuntru ca o mângâiere. S-a simțit atât de bine pentru că aveam ochii închiși și nu am știut ce ating. I-am deschis ca să văd, dar apoi am decis să mă plimb doar așa de la șirag la șirag, cu ochii închiși. Am luat-o ușor ușor prin fiecare cameră. Am realizat că îmi plac texturile moi si catifelate. Îmi dau o stare de bine, de alinare. Materialul raiat este memorabil pentru că este diferit, mai ales că era pe șiraguri combinate cu texturi fine. Textura de covor m-a dus cu gândul la confort și la sentimentul de aparținere și siguranță care a fost casa bunicilor, din partea mamei, în cazul meu. Șiragele din sticlă turnată în sfere cu aspect marmorat au fost o surpriză pentru că ochiul le percepea ca fiind fine, dar aveau părți aspre. Am stat o vreme cu ele ca să le simt așa cum sunt. Nasturii din lemn sau turnați din metal nu mi-au creat senzații aparte. Șiragurile din lemn de diverse forme au fost interesante doar prin diversitate. Pare că artista a folosit și resturile de lemn rămase de la tăierea cercurilor pentru nasturi, ceea ce m-a bucurat. Am ieșit de acolo cu o liniște interioară foarte plăcută.

Cealaltă expoziție a fost la MV sci_art, o galerie aflată în campusul universitar al Politehnicii din Timișoara. Expoziția este o instalație creată de Andreea Medar și este o grădină futuristă, din plastic, recreată după designul străbunicului ei. Este o gradina care a existat în curtea casei bunicilor artistei, dar care nu a mai fost întreținută după moartea bunicului ei. Pentru a-i păstra memoria, Andreea a creată această instalație care este într-o seră. Are și un sistem de irigație, deși totul este plastic.

Pe pereți sunt portrete cu bunica și mama artistei având aceste plante ca element central al ființei lor.

Există și o casă tridimensională, brodată pe folii de plastic transparent, în care se redau diverse aspecte ale vieții în casa bunicilor, inclusiv motanul artistei care din păcate a murit. Este o scenă în care artista s-a reprezentat stând în poziția de bebeluș, ca și când îi este foarte rău și are nevoie de protecție, în centrul pisicii ei.

Dincolo de aspectul personal, referitor la memoria familiei artistei, aspectul futuristic al expoziției și alegerea plasticului ca element preponderent, reprezintă atenționarea asupra faptului că plasticul a devenit un element omniprezent, găsit inclusiv în organismele vii, și prezintă un viitor în care acesta va deveni dominant, în care plantele vor crește din plastic, mai degrabă decât unul în care oamenii reușesc să reducă utilizarea și producția acestuia. Practic artista prezintă un viitor în care organismele care vor supraviețui vor integra plasticul în interiorul lor. Poate chiar vom putea să mâncăm plastic. Nu așa din greșeală, ci chiar să putem să-l digerăm.

Un alt element prezent în prima camera a expoziție, este bebelușul din care ies plante și se conectează între ele, dând alte fructe care conțin alți bebeluși. Aceste reprezentări fac referire la faptul că noi suntem legăturile între generații și ține de noi să le ducem mai departe, nu doar genetic, ci și ca amintiri.

1 Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s