Zilele Caleido 2022

Zilele Caleido este un festival de arte performative care se ține anual cu scopul de a promova diversitatea culturală. Anul acesta festivaulul s-a ținut în piața Ferentari și a fost centrat pe cultura romă.

Primul lucru care m-a marcat când am ajuns acolo a fost un bazin gonflabil destul de mare în care se jucau mai mulți copii. In general, majoritatea publicului au fost copii și adolescenți, și părinții lor.

În prima zi au fost mai multe ateliere de istoria romilor, meșteșuguri, limba romani. Eu am vrut să ajung la cel de limba romani. În documentarea despre flamenco am citit despre caló, limba romilor din Spania așa că eram curioasă. In plus îmi place limbile străine și pe la începuturile decadei 20 a vieții mele am incercat sa învăț hindi pentru că aș fi vrut să merg in India. Încă vreau deși pare improbabil. Am simțit mereu o conexiune cu India, nu cu cea musulmană ci cu cea budistă.

Atelierul de limba romani a fost susținut de Aldessa, o activistă feministă romă, parte din E-Romnja, vorbitoare nativă de romani care ne-a confirmat ceea ce eu știam deja, și anume că romii nu știu limba academică ci doar cea transmisă verbal de la bunci și părinți. Am învățat câteva cuvinte și expresii, am învățat să numărăm și să conjugăm verbul a fi. Am avut și o dezamăgire: mișto pentru mine este ceva superlativ, dar în romani înseamnă doar “bine”. Bine. Mișto. csf.ncfs.

După atelier a urmat o piesă de teatru cu și de Alina Șerban, “Cel mai iubit copil din lume” care este povestea vieții ei. Se joacă la TNB în stagiunea oficială. Este foarte frumos că a adus un fragment din spectacol în Ferentari. La final, ne-a pus și scurt metrajul “Bilet de iertare”. Mi-am dorit să văd atât piesa de teatru cât și scurtmetrajul de când mi-am dus atenția către cultura romă. Sunt de văzut. Recomand.

Trebuia să mă duc doar în prima și ultima zi, dar am fost și în a treia zi pentru DJ Aldessa și curiozitatea de a descoperi niste manele feministe.

Uitându-mă pe programul din a treia zi am decis să mă duc mai devreme sa vad și dans contemporan de la Studiourile Ferentari.

A fost un dans drăguț de 10 min despre dificultatea conectării între două persoane care se iubesc. Scena nu era potrivită pentru dansul contemporan. Aproape tot ce a fost floor work nu se vedea cum trebuie. Și nici măcar nu era multă lume. Singurele scene potrivite pentru dans contemporan din București sunt la Linotip și CNDB. Acolo scena e la nivelul solului, nu ridicată și publicul stă la înălțime.

Da, bine ați venit în contemporaneitate unde totul este invers: scena e jos și publicul sus,  performerii și artiștii nu sunt niste zeități, ci oameni ca noi toți, care au ceva de zis, majoritatea nu mai contează, minoritățile își cer drepturile, omul nu mai e cel mai important și privilegiat dintre animale, ci trebuie să facă loc din nou pentru celelalte specii.

Tot de la Studiourile Ferentari au fost niște băieți care cântau la tarabane și care au făcut atmosfera toată seara. De remarcat că nicio fată nu cântă la instrumente nici nu a venit să cânte când au chemat persoane din public. Cumva nu pot să cred că niciuna nu ar fi vrut / putut dacă ar fi avut șansa să facă asta.

Apoi a urmat un concert al lui Johnny Romano, destul de sărac în piese. Nu canta rău, dar nici nu este ceva inspiring. Piese de duzină pentru bani. La finalul concertului în care a repetat cele 2-3 piese din repertoriul de mai multe ori și a cântat o versiune ify de “eu vara nu dorm”, a spus că urmează DJ Aldessa și că trebuie să facă loc pentru domnul. Că o doamnă nu ar fi putut să fie dj. 🙄

Am mers la dj Aldessa pentru că a zis că are un playlist de manele feministe și am zis să aud căre-i treaba. De când cu flamenco, tolerez manelele, dar nu îmi plac. Ce-i drept a trebuit să ascult flamenco vreo 3 luni că să înceapă să îmi placă, deci după vreo 2 -3 ore nu prea aveam șanse decât să fi dat peste vreo piesa care sa se prindă de mine. No such luck. Nici nu a putut pune ce piese își dorea ea pentru că publicul nu reacționa pozitiv, nu dansa și cereau anumite piese care numai feministe nu erau.

În ultimă zi a fost concert Nico G și Kali. La asta voiam sa ajung neapărat. Melodii trap feministe care suna super bine. Kali are o voce de te unge pe suflet și Nico G niște versuri super faine și mi-e super drag de ele, dar …

Și ele au ceva cu capitalismul 🙄 deși, cel puțin Kali e în mod evident produsul 100% al capitalismului. E ca și când stai toată ziua pe fb că sa convingi oamenii să nu mai stea pe fb. La finalul concertului pentru că publicul nu se hotăra la o piesă pentru bis și nici ele nu erau hotărâte ce sau dacă să cânte, Kali a zis “știți ce? Noi atâta am fost plătite să cântăm”. Am râs.

A doua chestie a fost mesajul puternic pentru femei. Și la un moment dat a zis Kali, “hai și pentru bărbați, fie”. Este exact acest mesaj adoptat de feministe și minorități care mă deranjează. Ideea ar fi creăm o comunitate pentru toată lumea. Sunt și persoane care în mod clar discriminează și vor o comunitate doar între ei. Atâta timp cât atitudinea e asumată, e ok. Dar să vrei o comunitate egală pentru toată lumea și să excluzi sistematic o parte din lume pe baze de gen/ etnie… Pai, nu asta e fix ce face patriarhatul?

Ca răspuns la această atitudine, nepotu’ care a preluat partea vocala la Taraful de la Vărbilău a dedicat unele piese pentru bărbați. Ca să fie echilibru.

Taraful cântă muzică românească. A fost o mică dezamăgire, dar a sunat fain. Am dansat și m-am simțit bine. Am ignorat versurile.

Mi-a plăcut că în prima parte a concertului taraful a avut o voce feminina, care cântă și la acordeon. După ce a intrat nepotul ea a dispărut complet de pe scenă și nu știu dacă a reapărut la final pentru aplauze. Ce ziceam mai sus.

Una peste alta mi-a plăcut. Am mai învățat câte ceva și am mai lucrat la toleranța față de cei diferiți de mine. Să fie cât mai multe oportunități de acest fel.