Izolare, altfel decât pandemică

Izolare într-o serie de stări liminale este o instalație performativă în sit real* care are ca subiect istoria tumultuoasă a clădirii Malmaison aflată pe Calea Plevnei, în București. În același timp, lucrarea este menită să ne aducă aminte, în această perioadă în care fiecare a experimentat mai mult sau mai puțin pe propria piele ce însemna izolarea, că acest fenomen este mult mai complex, depășind această experiență personală.

Instalația performativă creată de Simona Deaconescu (coregrafă), în colaborare cu  SAC, Ramon Sadîc (artist plastic) și Vlaicu Golcea (compozitor), și realizată în urma unei cercetări făcute de Justin Baroncea (arhitect), Maria Ghement (arhitectă), Mihai Burcea (istoric) și Bogdan Iancu (antropolog), nu dezamăgește, modificând spațiul cu ajutorul corpurilor performerilor și integrând publicul în acest spațiu spre a-l conecta mai îndeaproape cu istoria și energia locului. Integrarea se face, așa cum promite și descrierea spectacolului, neinvaziv. Spectatorii primesc la intrare veste cu citate din mărturiile celor care au fost deținuți la Malmaison în perioada comunistă, iar la final le pot conecta între ele pe peretele din hol, contribuind astfel la istoria acestui loc.

Malmaison are acest nume din perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza când a fost găzduită o misiune franceză venită să instruiască soldații români, ca omagiu pentru aceasta. Acum dacă ne gândim un pic, Malmaison înseamnă “casa rea”. Nu îmi dau seama cum acest nume poate fi un omagiu**, dar mi se pare că a fost ca o prezicere pentru atrocitățile ce urmau să se întâmple aici. Faptul că acum această clădire găzduiește atelierele unor artiști și galerii de artă este destul de grăitor pentru unde este poziționată arta în cultura română și anume undeva la periferie, în clădiri dezafectate și uitate sau care ar vrea sa fie uitate de societate. Pe de altă parte, mă duce cu gândul la comunitatea de artiști din Leipzig, Germania, care a făcut din clădirile dezafectate ale orașului și fostele fabrici, locul lor de joacă și dezvoltare, și ca și pe Bogdan Iancu, mă bucură că se întâmplă asta și la noi, chiar dacă mult mai târziu.

Performence-ul începe cu intrarea primului spectator în sală, unde îl întâmpină sunete care creează un ușor disconfort și amplifică starea de așteptare, și care te cuprind de parcă ar fi particulele aerului din jur.

Când intră performerii în încăpere, se așează printre noi ca și când ar fi spectatori, apoi citesc curioși citatele de pe vestele noaste. De parcă ei au venit să ne vadă pe noi.

După ce a fost cazarmă, sediu militar și apoi tribunal în perioada interbelică, Malmaison devine centru de detenție și judecată în perioada comunistă.

Deși au mai fost deținuți și interogați oameni și în perioada interbelică, între care Maria Tănase și Petru Groza, aceștia au fost tratați uman. În schimb, deținuții din perioada comunistă au suportat lungi perioade de izolare și tortură fără a avea vreo speranță că vor fi eliberați. Între deținuții citați în performence se află Egon Balas, Mircea Damian, Augustin Vișa și Corneliu Coposu.

Există momente când un performer îl târăște pe un altul pe jos, de picior, de mână sau chiar de cap, ceea ce duce cu gândul la toți cei care au murit în această închisoare, fiind tratați doar ca niște corpuri de care trebuie să te descotorosești. Deasemenea, mă duce cu gândul la bagajul pe care această istorie îl impune generațiilor ce au urmat, și pe care acestea trebuie sa îl ducă, în mare parte inconștient pentru că probabil pe mulți, cum a fost și cazul meu, părinții au căutat să ne protejeze de ce a însemnat comunismul și să nu ne împărtășească din ce era mai rău. Fie ne-am informat apoi singuri, fie trăim oarecum în ignoranță, dar cărând același bagaj al unei perioade înfiorătoare, bagaj de care nu suntem conștienți.

După ce în 1977, în urma cutremurului, unul din corpurile clădirii s-a prăbușit, centrul de detenție a fost desființat, beciul a fost cimentat, rămânând un element de mister evocat și în performence, iar clădirea a fost dată în folosință centrului de cercetare chimică Iprochim care funcționează și în prezent, dar cu o activitate mult mai redusă.

Atmosfera din anii ’80 de colegialitate, dar și laitmotivul frigului care se resimte din plin și astăzi pe holurile clădirii se regăsesc în performence, suprapuse cu perioada în care clădirea era încă centru de detenție pentru că cei care au lucrat acolo erau conștienți de aceasta încărcătură a spațiului în care își desfășurau munca.

După căderea comunismului, spațiul a fost revendicat ușor ușor de domeniile creative, întâi fiind folosit ca spațiu de decor pentru filme și reclame, ca mai apoi sa fie amenajate ateliere și galerii de artă. Tot în acest spațiu s-au dat petreceri de Halloween ceea ce este foarte potrivit. Ar putea fi Halloween de fiecare dată în clădirea aceasta, mai ales dacă vii pe întuneric.

Performence-ul se termină cu un dans în slow motion, care a fost și momentul meu preferat din două motive strâns legate. În primul rând, a fost un moment de dans. Nu am mai fost la un performance de multișor, ceea ce sper să corectez acum că SAC a deschis acest spațiu special pentru artele performative. Pentru prima dată am simțit un efect negativ al interesului pentru dans contemporan, și anume mi-a fost greu să mă detașez de observarea mișcării spre a mă lasă integrată în performance. În al doilea rând e în slow motion și e ca și când timpul ar fi vrut să se oprească acolo. Deși performerii sunt dansatori, în majoritatea timpului nu fac decât să se miște prin spațiu și să se așeze în diverse poziții care mai de care mai ciudate sau nu, în timp ce fie întruchipează una din persoanele care a trecut prin Malmaison citând din memoriile acesteia, fie asimilează experientele acestora retrăindu-le prin proprii ochi și creend astfel o punte între trecutul și prezentul locului.

Performerii nu sunt numiți în articol pentru că identitatea lor este irelevantă în contextul performence-ului așa cum și identitatea deținuților de la Malmaison era irelevantă pentru gardienii care îi țineau închiși acolo.

Glumesc … 🤔 Ei sunt, în ordinea de pe afiș: Ioana Marchidan 💖, Andrei Bouariu, Georgeta Corca, Simona Dabija 🤩 și Maria Dimulescu.

Adevărul este că se simte prezența individuală a performerilor, de la privirea pătrunzătoare a Ioanei când își întoarce capul ca să se asigure că toată lumea înțelege gravitatea a ceea ce spune, la grija cu care Maria își alege câte o persona din public spre a-i povesti direct din amintirile ei*** de la Malmaison, și în general prin alegerile pe care trebuie să le facă fiecare când își schimbă poziția, în funcție de mișcările publicului din jur. Cum spune și coregrafă Simona Deaconescu, “sunt multe necunoscute într-o instalație performativă de la reacția publicului, la alegerile făcute de performeri, la transformările la nivel de spațializare, la experiența în sine, care poate fi controlată numai până într-un anumit punct.”

Performence-ul Izolare într-o serie de stări liminale mai poate fi văzut pe 18 și 21 noiembrie la SAC @ Malmaison – https://fb.me/e/2P9LncM23

Locurile sunt limitate la 30 de spectatori, deci va trebui să vă hotărâți cât mai din timp. Vă încurajez să mergeți pentru că nimic nu poate compensa pentru trăirea acestei experiențe direct, nici măcar o filmare foarte bine făcută. În esență, poți merge de două ori la acest performence și să trăiești o experiență diferită, mai mult decât la o piesa de teatru sau la un spectacol de dans, pentru că implicarea publicului este mult mai directă și acesta este diferit de fiecare dată.

Deasemenea, ascultați podacasturile de pe Soundcloud pentru mai multe detalii despre Malmaison și crearea acestui performance. Vă va ajuta să înțelegeți mai bine experiența prin care treceți prin participarea la performence. Puteți să le ascultați și după, ca să vă dați șansă să trăiți experiența strict prin propria percepție nealterată.

*care va să zică, o instalație creată special pentru și despre locația în care este expusă

**Și castelul lui Napoleon din Rueil, Franța, se numește tot Malmaison. Ador oamenii care nu sunt superstițioși. Acest castel a trecut pe la mai mulți proprietari de-a lungul timpului până să ajungă la Napoleon, și se pare că ar fi fost spital la un moment dat, de unde ar veni și numele. Și Malmaison – ul de pe Calea Plevnei a fost inițial legată de o cale directă de acces cu Spitalul Militar.

***am vrut sa zic personajului ei, dar nu mi se pare corect pentru că este vorba de un om care a existat și trăit în acest spațiu, deci mai mult decât un personaj imaginat de cineva.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s