Când mi s-a zis că incidentul de la Sinaia era ceva prin care trebuia sa trec mi-a sunat ciudat. Încă nu cred că ‘trebuia’ să trec prin asta deși a avut ceva consecințe benefice.
În schimb amânarea zborului de întoarcere de la Sevilla pentru a doua zi, a fost ceva de care aveam nevoie. Mi-a oferit o perspectivă care este fix pe linia în care vreau sa continui documentarea proiectului #fatacuportocale și mi-am făcut și niște prieteni noi.
Pentru oricare motive mai mult sau mai puțin evidente, mă așteptam ca zborul spre și dinspre Sevilla să aibe pasageri de etnie rromă. La venire a stat lângă mine un tată cu fiul său de 4 ani care a dormit majoritatea zborului, și de câte ori își întindea picioarele spre mine, tatăl lui îl strângea spre el și își cerea scuze că mă deranjează. Degeaba i-am spus că e ok. A avut mereu grijă să nu mă deranjeze.
La întoarcere în schimb au fost mult mai mulți, și mai (stereo)tipici, adică foarte gălăgioși și cu mulți copii după ei de la 9 luni la 10-11 ani. Când am ajuns la aeroport, la poartă, m-am așezat lângă o priză și am pus telefonul la încărcat. Lângă mine a venit o tipă, care îi zicea prietenei ei: “Hai sa stăm aici, departe de țigani că mă zăpăcește de cap”. Draga de ea, arată și vorbea fix ca cei pe care voia să îi evite.
Fast forward peste nesimțirea, lipsa de comunicare, serviciul clienți execrabil și proasta organizare a staff-ului aeroportului din Sevilla și Wizz Air.
Am aflat că nu mai zburam în noaptea aceea. Am ajuns la hotel într-un final, la 4 dimineață. Unii dintre noi nu au stat după autobuzul care ar fi trebuit să ne ducă la hotel de la aeroport, ci am luat un taxi. La hotel, tipa care ne-a cazat și care era în ultimul shift pe acel job, s-a mișcat super repede și ne-a tratat cu foarte multă grijă și voie bună. Dar eram mulți deja veniți cu taxiul. Când au venit și cei cu autobuzul (ne-au cazat pe toți în două hoteluri) managerul hotelului s-a panicat un pic că nu era sigur că încăpem toți, ceea ce nu a ajutat evenimentele ce au urmat pentru că s-a instaurat o paranoia generală că nu o să prindem cameră.
Persoanele de etnie rromă cu copii (două familii, dintre care una mare – vreo 7 persoane) s-au băgat în față. Una din mame cu o fetiță de 9 luni în brațe și-a dat coate printre noi să ajungă în față și ne ordona să ne dam la o parte că ea are copil mic. Nu a fost (deloc) ok, dar ne-am dat. Că are copil mic, nah. Dar a venit o doamnă din spate, româncă, să îi spună să treacă la coadă că și ea are copil de un an și ea stă și așteptă să îi vină rândul. Doamna rromă nu a înțeles. I-a zis să vina și ea în fața, că ea trebuie sa își culce copilul și nu mai poate să aștepte să îi vină rândul. Atunci lumea a început să facă scandal, să iasă tot rasismul din ei că uite cum “țiganii” sunt nesimțiți și românii sunt civilizați. Ceea ce în cazul de față este indiscutabil adevărat. Nu e că nu ne-am fi dat la o parte să îi facem loc că am făcut asta oricum, dar atitudinea ei nu a fost corectă. Soțul mamei românce (teroetic și rromi sunt tot români, dar nu știu cum să îi diferențiez acum că nu le știu numele) era de o statură de putea sa îi mute lejer pe toți 7 la locul lor, dar nu a făcut-o. Le-a explicat calm că trebuiau să ceară voie cu “vă rog frumos” dacă era chiar urgent să ia camera că nu mai putea bebelușul (care nu avea treabă, nu plângea, nu cred că îi era bine evident, dar a fost folosit doar ca pretext). Nu au înțeles. Tatăl rrom ii zice: “Ce ai fi făcut în locul meu?” Pai era în locul lui, tot cu bebeluș și statea la rând. Cea de-a doua familie de rromi, mama, tata și copil de 2 ani cu febră (aparent), nu s-au mai băgat în față că deja lumea era prea pornită. Dar vociferau din spate, adică mama vocifera. Tatăl s-a dus la recepționist care ne caza să o întrebe, în spaniolă pe care o vorbea foarte bine, dacă poate trece în fața pentru că are copil. Fără vă rog frumos. Ea a zis că nu e alegerea ei ci a celor care stau la coada. S-au întors resemnat mai în spate. Mama s-a fixat pe tipa care se așezase la poarta în aeroport lângă mine să o întrebe dacă are copil și dacă da de ce nu are suflet să o lase și pe ea în față. Tipa asta era în spatele meu și a zis că nu e decizia ei sa îi lase în fața că erau alți oameni în fața ei. Când a venit rândul ei, i-a lăsat totuși. Ceea ce vreau să subliniez este că deși nu au avut tupeul primilor, nu au înțeles să ni se adreseze direct și să ceară voie să treacă în fața spunând “vă rog frumos”.
Eu înțeleg că românii, istoric vorbind, nu s-au purtat absolut deloc corect față de persoanele de etnie rromă, și că rasismul este în floare, dar dacă nu le dai șansă oamenilor să fie drăguți și te porți și presupui că nu vor fi corecți, nu vei primi tratamentul corect pe care ți-l dorești ci îi vei îndreptați în a se comporta în continuare așa. Este un cerc vicios aici. Cine începe primul să îi arate celuilat că nu e nevoie să se poarte așa?
Se zice că cel inteligent, dar aici nu avem oameni mai inteligenții unii decât alții ci unii veniți din culturi și contexte istorice diferite. Inteligenta nu are nicio treabă. Cineva trebuie să lase orgoliul de-o parte spre a crea un context mai bun. Cineva…
A doua zi, când ne-am îmbarcat în sfârșit în avion, doamna rromă care și-a dat coate de dimineață la hotel și-a continuat comportamentul agresiv fără rost pentru că lumea lăsă copii în fața la îmbarcare pentru că așa este regula. În schimb, părinții români au trecut cu grija printre noi, făcându-și loc cu “vă rog frumos”.
A doua parte mai relevantă pentru proiectul meu, a fost când în sfârșit a venit echipajul. Zborul era amânat până la 18:25, ei au venit după 19. Au trebuit să intre să le fie controlate pașapoartele și, când i-au văzut românii, au început să îi huiduie. Și apoi ziceau că reacția piloților a fost să zâmbească flegmatic, dar de fapt zâmbeau amar. Pentru că nu era vina lor, dar înțelegeau reacția pasagerilor. Compania nu are un echipaj de rezervă fiindcă nu are piloți, și nu are avioane destule. Le încarcă programul la maximum posibil legal. Și tot piloții sunt de vină pentru că pe ei îi vedem. Ceea ce este foarte relevant pentru cât de misogini sunt românii sunt reacțiile verbale care erau adresate doar femeilor, în echipaj fiind 3 stewardese, 2 stewarzi, pilotul și copilotul: “hai miscati-va o data, mama voastră de futăcioase” sau “ia uite-le și pe fufele astea”.
Cumva, meseria de stewardesă poartă un stigmat similar cu cea de dansatoare, ambele sunt considerate curve. De fapt, exista acest stigmat pentru orice femeie ajunsă în orice funcție sau care deține ceva notabil, mai ales în Romania. Replica “cine știe câta pula a supt pentru…” este ceva zis / auzit des. Chiar de curând am văzut un meme pe Facebook, sharuit de bărbați, dar la care dau like și femeile, în care se spune ceva de genul: “they say feminine privilege does not exist, but she pays her rent by displaying her ass”, pentru că a-ți vinde corpul și intimitatea este un privilegiu 🙄. Mentalitatea asta este ceva ce trebuie schimbat. Cel mai rău este că și noi femeile o avem. Și mai mult decât bărbații, sunt femeile cele care critică și descurajează alte femei în ziua de azi.
Într-o notă pozitivă, ceea ce s-a mai întâmplat în această zi jumătate de cand am ajuns în aeroportul din Sevilla până când am ajuns acasă, a fost că am vorbit cu foarte multă lume. Am fost într-o dispoziție foarte bună dat fiind circumstanțele. Am căutat să stau pe lângă oameni pentru că nu ni se ofereau informații clare și măcar așa nu eram singura care nu știe ce se întâmplă. Astfel am ajuns să vorbesc cu foarte mulți oameni și am reușit să îmi fac și două prietene foarte simpatice, Alexandra și Valeria care stau în Sevilla și voiau să meargă în Romania în vizită la părinți. Ideea e că m-am surprins la un moment dat și m-am gândit că eu nu sunt așa de felul meu. Normal aș fi stat într-un colț și aș fi observat ce se întâmplă și aș fi fost într-o dispoziție foarte proastă. Ideea e că m-am pregătit mintal că trebuie să comunic mult în aceasta excursie ceea ce nu am făcut fiindcă spaniola mea este limitată și conversațiile au fost la fel, și au și fost evitate pe cât posibil de pe la jumătatea excursiei încoace, adică post Jerez. Și atâta m-am străduit să vorbesc spaniola zilele astea încât având posibilitatea să folosesc româna cel mai probabil mi-a creat această dorință de a vorbi. Dovada că și postarea asta e în română. Nici de engleză nu mai am chef acum 😂
The joy of creating 