Story time II

A trebuit să scriu o poveste de o pagină cu un prinț sau o prințesă, un  războinic și un dragon. Enjoy! ✨️

A fost odată o prințesă care avea o broscuță. Aceasta îi era foarte dragă. Era parte din sufletul ei și o însoțea permanent, fizoc sau doar spirirual. Broscuța era într-o stare permanentă de beatitudine. În schimb, prințesa oscila între extaz și deznădejde.

– Cum faci, broscuță dragă, să fii mereu împlinită și mulțumită?

– Nu-s.

– Cum așa?

-Sunt o ființă în devenire. Să fiu împlinită, înseamnă să fiu terminată. Atunci e finalul. Călătoria mă bucură. Când va veni finalul, și acesta mă va bucura. Atunci voi fi împlinită.

– Deci te simți incompletă?

-Nici pe departe. Sunt completă în fiecare moment, dar sunt alta de la un moment la altul. Nu mă atașez de o formă sau stare. Sunt tot ce pot sa fiu în acest moment și este suficient, chiar daca nu sunt tot ce pot să fiu în oricare alt moment.

– Dar mulțumită ești?

– Sunt recunoscătoare. Da.

– Este vreo diferență?

– Nu neaparat, dar simt că mulțumirea e pentru ceva ce ai primit în urma unei așteptări sau dorințe. Eu nu îmi doresc nimic.

– Decât să nu mai fii lăsată în sertar…

– Hihi… nu mai îmi doresc nimic.

-Deci pot să te pun în sertar?

– Poți, fizic. Spiritual voi fi mereu cu tine. Sunt parte din tine. Mi-ai dat viață și acum trăim în simbioză spirituală.

-Ne hrănim reciproc…

🐸

Broscuța a rămas pe gânduri, apoi și-a ascuns fața cu mănuțele. Prințesa a strâns-o și a pupat-o pe creștet.

-Poți să îmi spui orice, i-a șoptit broscuței.

-Știi… de fapt, vreau ceva…

-Oh… 🤩

-Vreau sa fiu dragon…

-Atunci ai nevoie de aripi și coadă. De colți nu ai nevoie că parcă nici Night Fury nu au…

Broacuța bătu extatic din palme.

Prințesa începu să se uite prin cuferele din podul castelului după materialele adecvate. Avea mânecile suflecate si o privure determinată în ochi, la fel ca un războinic gata să înfrunte orice obstacol pentru a-și duce la bun sfârșit misiunea. Broscuța curioasă o privea cum scoate pe rând: piele ecologică pentru chungi, două catarame, sârmă de cupru si multe foi de aluminiu colorate. Pe acestea din urmă, le-a tăiat in fâșii care s-au revărsat ca apele unui râu până la picioarele broscuței.

Prințesa a dat formă aripilor cu sârma de cupru, apoi a țesut fâșiile din aluminiu în interiorul conturului. Pe măsură ce mâinile ei lucrau, broscuța vedea cum se revarsă verdele de la baza aripilor într-un degrade până la portocaliul din vârfuri.

Odată ce aripile au fost țesute, prințesa le-a prins pe chingile de piele. Apoi le-a prezentat broscuței emoționate și nerabdatoare să le încerce. În timp ce îi prindea aripile, prințesa s-a văzut în ochii broscuței ca eroul războinic care a salvat-o așa cum arăta cu părul răvășit, mânecile inegale și degetele însângerate.

Prințesa și-a privit broscuța care era în culmea fericirii și a exclamat:

– Mi-nu-nat!

Broscuța țopăi fericită de colo-colo o vreme, dând din aripi, apoi se opri și o privi pe prințesă cu un zâmbet conspirativ. Ea îi zâmbi întelegătoare.

-Foggy, Foggy!, exclamă broscuța si dispăru în ceață, lăsând aripile să cadă pe podea…

Citesc o carte și acesta a fost un exercițiu din partea practică, pe care nu aveam niciun chef să îl fac. Nu că nu îmi place să scriu, că îmi place, dar nu chiar acum. Acum voiam să citesc. Astfel că s-a dat o bătălie între aversiunea mea la cereri și dorința de a continua să citesc având înțelegerea că dacă nu fac ce se cere nu voi avea aceleași beneficii și întelegere a ceea ce urmează să citeac. Așa că am scris …ceva …orice, și chiar mi se pare cute 🥰

Acum nu mai am chef sa citesc haha!

LE: cartea asta nu a fost scrisă pentru mine haha. Poate pentru mine de acum 5 ani, dar la vremea aia refuzam să citesc așa ceva, iar acum un an i-aș fi dat foc pentru că zice că autismul e boala neurodegenerativă… i-aș fi dat si acum, dar nu e exemplarul meu și trebiue să o dau înapoi, altfel mama o să cumpere altul, și nu e cazul să i se mai facă vânzare. 😆